Viziune, misiune
Toate resursele noastre de grup sunt aliniate pentru a livra cele mai bune practici și soluții veterinare dar, pe lângă asta, ne asumăm rolul de a susține profesioniștii din domeniul veterinar precum și iubitorii de animale pentru o dezvoltare sănătoasă a industriei și pieței veterinare.
Viziune: Credem că o lume mai bună este una în care evoluăm cu toții și aspirațiile noastre sunt să avem o contribuție la viețile celor cu care lucrăm: parteneri, clienți, profesioniști veterinari, mediul de business dar și academic și legislativ.
Misiune: Ne străduim nu doar să livrăm cele mai bune practici și soluții dar totodată satisfacție și bucurie celor care au ales să trăiască alături de animale.
Valori
Suntem mereu în căutarea unor idei mai bune, cu multă pasiune, autenticitate în ceea ce facem, cu expertiză și rigoare, însoțite de atenție și înțelegere pentru ceilalți.
Ne măsurăm succesul prin suma lucrurilor bine făcute în jurul nostru. Promisiunea stă ancorată în caracteristicile companiei, care înglobează toate segmentele specifice industriei veterinare (producție, distribuție, retail, servicii medicale și complementare) și în intențiile și puterea de a aduce transformări pozitive majore la nivel de industrie (educație, legislație, standarde de calitate).
Credem că obiectivele companiei se pot baza doar pe credințele celor care lucrează în fiecare zi pentru a le atinge. Așa că ne bucurăm să fim profesioniști orientați către nevoile clienților noștri și apreciem munca în echipa și integritatea în tot ce facem.