©️ Farmavet S.A. 2024
|
Vitamina AD3E
FORMA FARMACEUTICĂ: soluție orală
SPECII ȚINTĂ: Cabaline, Bovine, Ovine, Caprine, Suine, Leporide, Câini, Pisici și Păsări.
INDICAȚII:
Complexul vitaminic AD3E acționează ca biostimulator, mărind rezistența epiteliilor și membranelor celulare față de microorganismele patogene.
Vitamina A reprezintă factorul protector epitelial și endotelial ce previne infecțiile, mărește rezistența organismului, stimulează creșterea și ouatul.
Vitamina D3 este indispensabilă dezvoltării scheletului și în formarea cojii oului; ia parte la reglarea echilibrului calciu–fosfor, intervine în metabolismul glucidic, determinând o creștere a glicogenului hepatic și muscular.
Vitamina E previne oxidarea lipidelor din organism și a grăsimilor din hrană, iar activitatea ei este legată de transportul aminoacizilor și proteinelor în organism. Potențează activitatea vitaminei A.
Se utilizează în profilaxia și tratamentul deficiențelor vitaminice, rahitismului și osteomalaciilor, precum și în ameliorarea rațiilor furajere deficitare. Complexul vitaminic AD3E se utilizează în vederea creșterii rezistenței organismului la infecții, îmbunătățirea stării generale, reducerea stresului de transport, precum și pentru îmbunătățirea prolificității la efectivele de reproducție.
COMPOZIȚIE:
1 ml de soluție orală conține:
Vitamina A…...……………..........….........50.000 UI
Vitamina D3…………………......…….........5.000 UI
Vitamina E…………...................…….............20 mg
Excipienți: Butilhidroxitoluen.....................0,05 mg
Polisorbat 80, apă ultrapură.
CONTRAINDICAȚII:
Hipervitaminoze A, D3 sau E.
Nu se administrează în caz de hipersensibilitate la substanțele active sau la oricare dintre excipienți.
REACȚII ADVERSE:
Nu s-au semnalat. Dacă observați reacții grave sau alte efecte care nu sunt menționate în acest prospect, vă rugăm să informați medicul veterinar.
POSOLOGIE, CALE ŞI MOD DE ADMINISTRARE:
Se administrează în apa de băut, timp de 3 – 5 zile. Soluția de administrat trebuie sa fie consumată în ziua preparării.
Animale mari: 10 – 14 ml/zi.
Animale mijlocii: 2 – 6 ml/zi.
Animale mici: 2 – 4 ml/zi.
Păsări: 1 – 2 ml/1 litru apă de băut.
TIMP DE AȘTEPTARE:
Zero zile.
PRECAUŢII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE:
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
A se păstra la temperatură mai mică de 25°C.
A se proteja de lumina directă.
A nu se utiliza după data expirării marcată pe ambalaj.
Nu utilizați AD3E soluție orală dacă observați semne vizibile de deteriorare a ambalajului.
Valabilitate: 2 ani.
ATENȚIONĂRI SPECIALE:
Supradoze
Depășirea marcantă a dozelor sau administrarea îndelungată poate produce fenomene adverse sau chiar intoxicații prin cumulare, manifestate prin anorexie, colorația pielii și mucoaselor, anemie, leucopenie, hipertrofie splenică și hepatică.
Interacțiuni cu alte medicamente
Retinolul poate reprima efectul anti-inflamator al glucocorticoizilor.
Barbituricele scurtează timpul de înjumătățire al calciferolului.
Tocoferolul acționează sinergic cu seleniul.
Incompatibilități:
Nu se cunosc.
MOD DE PREZENTARE:
Produsul este ambalat în flacoane din PET alb care conțin 50 ml, flacoane din HDPE cu 100 ml, 500 ml și 1L, canistre din HDPE de 5L, 10L, 20L, 60L produs.
Nu toate dimensiunile de ambalaj pot fi comercializate.