Logo Farmavet
HELMIX F

HELMIX F

FORMA FARMACEUTICĂ: premix medicamentat

SPECII ȚINTĂ: Suine, Păsări (Broileri, Găini, Gâște, Curci)

INDICAȚII:

Se recomandă în tratamentul helmintozelor produse de următorii paraziți:

La suine: Ascaris suum, Hyostrongylus rubidus, Oesophagostomum spp. Trichocephalus spp., Trichinella spiralis,  Metastrongylus spp., Strongyloides ransomi.

La păsări (broileri, găini, gâște și curci): Ascaridia galli, Heterakis gallinae, Capillaria spp., Amidostomum anseris, Trichostrongylus spp., Syngamus trachea, Railletina spp.

COMPOZIȚIE:

1g de premix conține:

Substanță activă:
Flubendazol …………………………………………………………............50 mg
Excipienți: Amidon

CONTRAINDICAȚII:

Nu se administrează la porumbei și la papagali.

Nu se administrează la animalele și la păsările care prezintă hipersensibilitate la flubendazol sau la oricare dintre excipienții produsului.

REACȚII ADVERSE:

Flubendazolul este în general bine tolerat. Rareori s-au semnalat dureri abdominale, stări de vomă și diaree cu caracter trecător.

POSOLOGIE PENTRU FIECARE SPECIE, CALE DE ADMINISTRARE ȘI MOD DE ADMINISTRARE:

Premixul se administrează pe cale orală, încorporat în furaj.

Suine:

- Tratament masal: 600 g HELMIX F / tona de furaj/zi (30 g s.a./ tona de furaj/zi) timp de 5-10 zile, in funcție de tipul și nivelul infestației.

- Tratament individual: se încorporează HELMIX F în furaj astfel încât să se asigure doza de 5 mg s.a./kg g.c. respectiv 2 g HELMIX F/20 kg greutate corporală.

În tratamentul trichinelozei doza este de 1,2 kg HELMIX F/tona de furaj, timp de 7 zile în cazul tratamentului masal sau 4 g HELMIX F/20 kg greutate  c. (10 mg s.a./20 kg g.c.), timp de 5 zile, în cazul tratamentului individual.

Frecvența tratamentului: de 2 ori pe an sau la recomandarea medicului veterinar.

Păsări:

- broileri, găini, gâște: 600 g HELMIX F / tona de furaj/zi (30 g s.a./ tona de furaj/zi), timp de 7 zile consecutiv. În caz de reinfestarea cu Railletina spp. se încorporează 1,2 kg HELMIX F / tona de furaj (60 g s.a./ tona de furaj).

- curci: 400 g HELMIX F/ tona de furaj/zi (20 g s.a./ tona de furaj), timp de 7 zile consecutiv.

Frecvența tratamentului: de 2 ori pe an sau la recomandarea medicului veterinar.

În situații epidemiologice deosebite, se poate repeta tratamentul la intervale de 3 săptămâni.

Pentru a se asigura o administrare corectă a dozei terapeutice trebuie să se determine greutatea corporală a animalelor cât mai precis.

Când se tratează mai multe animale o dată acestea trebuie grupate în funcție de greutatea lor și doza adaptată corespunzător, pentru a se evita sub- sau supradozarea.

RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ:

HELMIX F va fi bine omogenizat cu hrana. Se va efectua mai întâi un preamestec din cantitatea de pulbere prescrisă cu 5 kg hrană, se va amesteca bine și apoi se va adăuga restul de furaj până la 1 tonă și se va omogeniza de asemenea foarte bine.

Pentru ca tratamentul să fie eficient este recomandat să se facă concomitent igienizarea spațiilor de creștere.

TIMP DE AŞTEPTARE:

Suine:        

Carne si organe: 14 zile

Păsări (broileri, găini, gâște și curci):

Carne si organe: 14 zile

Ouă: 7 zile

PRECAUŢII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE:

A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.

A se păstra la temperatură mai mică de 25°C.

A se proteja de lumină.

A se păstra în ambalajul original bine închis.

Perioada de valabilitate a produsului după prima deschidere a ambalajului primar: 3 luni

Perioada de valabilitate după incorporare în furaj: 7 zile

ATENȚIONĂRI SPECIALE:

Atenționări speciale (pentru fiecare specie țintă):

Alegerea dozei de tratament se va face pe baza estimării greutății animalelor care se tratează.

Se va acorda o atenție deosebită animalelor gestante și a animalelor stresate din cauza subnutriției, a condițiilor meteorologice nefavorabile, a staționării în țarc, etc.

Pentru evitarea dezvoltării rezistenței paraziților la tratamentul cu antihelmintice, se vor evita:

- utilizarea frecventă și repetată a antihelminticelor din aceeași clasă pentru o perioadă lungă de timp;

- subdozarea, prin subestimarea greutății corporale sau în urma administrării greșite a medicamentului.

Dozarea incorectă poate favoriza dezvoltarea rezistenței la antihelmintice. În cazul dezvoltării rezistenței paraziților la anumite antihelmintice, utilizați pentru tratament un antihelmintic din altă clasă farmacologică și cu un mod de acțiune diferit.

Precauții speciale pentru utilizare la animale:

Pentru evitarea intoxicațiilor nu se vor depăși dozele indicate,

Numai pentru uz veterinar.

Pentru ca tratamentul să fie eficient este recomandat să se facă concomitent igienizarea spațiilor de creștere.

Precauții speciale care trebuie luate de persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale:

A se evita contactul cu ochii.

A se spăla mâinile imediat după utilizare.

Se vor îndepărta imediat eventualele urme de produs ajunse în mod accidental în ochi sau pe piele, prin spălare cu multă apă.

Persoanele cu sensibilitate cunoscută la flubendazol sau la excipienții produsului trebuie să evite contactul cu produsul. Uneori pot apărea unele reacții mai grave. Umflarea feței, a pleoapelor sunt semne grave care necesită asistența medicală. Prezentați prospectul medicului.

Utilizare în perioada de gestație, lactație sau în perioada de ouat:

HELMIX F poate fi administrat în siguranță animalelor gestante și în lactație.

La păsări tratamentul cu HELMIX F chiar și cu o doză de 3 ori mai mare decât cea prescrisă nu influențează ouatul, calitatea ouălor sau calitatea puilor ecluzați.

Interacțiuni cu alte produse medicinale sau alte forme de interacțiune:

Nu se cunosc.

Supradozare (simptome, proceduri de urgență, antidoturi), după caz:

HELMIX F nu este toxic. Chiar și la supradozări considerabile nu se produc efecte secundare.

Incompatibilități:

Nu se cunosc.

PRECAUȚII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSULUI NEUTILIZAT SAU A DEȘEURILOR, DUPĂ CAZ:

Animalele tratate vor fi menținute în adăposturi pe toată durata tratamentului, iar dejecțiile de la acestea se vor colecta și NU se vor utiliza la fertilizarea solului.

Medicamentele nu trebuie aruncate în apele reziduale sau resturi menajere.

Solicitați medicului veterinar informații referitoare la modalitatea de eliminare a medicamentelor care nu mai sunt necesare. Aceste măsuri contribuie la protecția mediului.

MOD DE PREZENTARE:

Pungi din polietilenă multistrat x 50 g; 60 g; 100 g; 250 g; 600 g și 1 Kg premix și saci de polietilenă/hârtie care conțin 10 kg și 20 kg premix.

Nu toate dimensiunile de ambalaj pot fi comercializate.

 
logo-footer
news ico

Publish modules to the "offcanvas" position.