©️ Farmavet S.A. 2024
|
VITAMINA AD3E
DENUMIREA: VITAMINA AD3E
FORMA FARMACEUTICĂ: soluție injectabilă
SPECII ȚINTĂ: Cabaline, Bovine, Ovine, Caprine, Porcine, Iepuri de reproducție, Câini, Pisici
INDICAȚII:
Produsul se poate utiliza ca stimulator al creșterii, la toate speciile de animale precum și îmbunătățirea prolificității la efectivele matcă.
COMPOZIȚIE:
1ml soluție injectabilă conține:
Fenol .................................................. 5 mg
Ulei de floarea soarelui neutralizat, Alcool benzilic
CONTRAINDICAȚII:
Nu se utilizează la animale de la care se obțin produse alimentare cu aport adecvat de vitamina A din cauza posibilității de acumulare în țesuturile comestibile.
Nu se utilizează la animalele cu hipersensibilitate cunoscută la substanțele active sau la oricare dintre excipienți.
REACȚII ADVERSE:
Nu s-au observat.
Dacă observați orice reacție adversă, chiar și cele care nu sunt deja incluse în acest prospect sau credeți că medicamentul nu a avut efect vă rugăm să informați medicul veterinar.
POSOLOGIE PENTRU FIECARE SPECIE, CALE DE ADMINISTRARE ȘI MOD DE ADMINISTRARE:
VITAMINA AD3E se administrează strict pe cale intramusculară, în funcție de greutatea corporală, în următoarele doze, la speciile de la care se obțin produse alimentare:
Cabaline, bovine: 10 – 12,5 ml soluție/animal
Viței, mânji, porci: 2–5 ml soluție/animal
Tineret porcin: 2 – 4 ml soluție/animal
Ovine, caprine: 1,5 – 2,5 ml soluție/animal
Miei, iezi, purcei sugari, iepuri reproducție: 0,5-1 ml soluție/animal
Acest medicament de uz veterinar nu trebuie administrat pe cale subcutanată la specii de la care se obțin produse alimentare.
La speciile de la care se obțin produse alimentare, acest medicament de uz veterinar trebuie administrat o singură dată, iar doza recomandată nu trebuie depășită.
VITAMINA AD3E se administrează strict pe cale intramusculară sau subcutanată, în funcție de greutatea corporală, în următoarele doze:
Câini, pisici: 1-2 ml soluție/animal
Dacă este necesar, dozele pot fi repetate după 3 săptămâni.
RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ:
Nu sunt necesare.
TIMP DE AŞTEPTARE:
Carne și organe: - Bovine: 252 zile
- Porcine: 215 zile
- Cabaline: 252 zile
- Ovine: 187 zile
- Caprine: 187 zile
- Iepuri: 56 zile
Lapte:
- 120 ore (5 zile)
PRECAUŢII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE:
A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.
A se păstra la temperatură mai mică de 25 °C.
A se proteja de lumină.
A se feri de îngheț.
A nu se utiliza după data expirării marcată pe flacon. Data expirării se referă la ultima zi din acea lună.
Perioada de valabilitate după prima deschidere a ambalajului primar: 28 zile.
ATENȚIONĂRI SPECIALE:
Atenționări speciale pentru fiecare specie țintă:
Nu există.
Precauții speciale pentru utilizare:
Precauții speciale pentru utilizare la animale:
Nu este cazul.
Precauții speciale care trebuie luate de persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale:
În caz de autoinjectare accidentală, nu poate fi exclus riscul de hipervitaminoză în raport cu vitamina A. Prin urmare, administrarea trebuie efectuată cu mare precauție. În caz de autoinjectare accidentală solicitați imediat sfatul medicului și prezentați medicului prospectul produsului sau eticheta.
Studiile efectuate cu vitamina A la animale de laborator au demonstrat efecte teratogene. Prin urmare, acest medicament de uz veterinar nu trebuie administrat de către femeile gravide.
A se evita contactul produsului cu ochii. În caz de contact accidental clătiți imediat cu multă apă.
Utilizare în perioada de gestație, lactație sau în perioada de ouat:
Poate fi utilizat în perioada de gestație și lactație.
Interacțiuni cu alte produse medicinale sau alte forme de interacțiune:
Nu se cunosc.
Supradozare (simptome, proceduri de urgență, antidoturi), după caz:
Administrat în doze mari sau timp îndelungat, produsul poate induce fenomene toxice, care se manifestă prin colorația pielii și mucoaselor, anemie și leucopenie, hipertrofia splinei și ficatului.
Incompatibilități:
Nu se cunosc.
PRECAUȚII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSULUI NEUTILIZAT SAU A DEȘEURILOR, DUPĂ CAZ:
Medicamentele nu trebuie aruncate în ape reziduale sau împreună cu resturi menajere.
Solicitați medicului veterinar informații referitoare la modalitatea de eliminare a medicamentelor care nu mai sunt necesare. Aceste măsuri contribuie la protecția mediului.
MOD DE PREZENTARE:
Flacoane din sticlă brună tip II x 50 ml, 100 ml soluție injectabilă, prevăzute cu dop de cauciuc și capsă de aluminiu.
Nu toate dimensiunile de ambalaj pot fi comercializate.